Revoluția vine tot de la Timișoara! Schema de tratament a prof. Musta, în ghidul național

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” dezvăluie că noua schemă de tratament, impusă în urmă cu o lună, pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, schemă care include anticoagulante, antivirale şi antiinflamatorii, a început să funcţioneze. Conform dr. Virgil Musta, noua metodă de tratament anti-COVID funcționează mai ales la pacienții cu forme severe de COVID-19, care au ajuns astfel să nu mai fie intubați.

“Am făcut o analiză sumară în care am văzut că de aproximativ o lună, de când dăm tratatament anticoagulant precoce la pacienţii noştri, nu am mai avut bolnavi care să ajungă pe Terapie Intensivă. Toţi evoluează în forme medii sau severe ale bolii, dar nu au ajuns la intubare. Dacă ei ajung în timp util la spital, să se poată introduce corticoterapia, au şanse mai mari decât pentru cei care ajung direct pe ATI”, a spus medicul Virgil Musta pentru News.ro.

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş a adăugat că noua schema de tratament cuprinde antivirale, anticoagulante, și antiinflamatoare, aplicate în anumite momente cheie, în funcție de starea fiecărui bolnav în parte, dar, cel mai important este ca această schemă să fie administrate precoce.
“Este vorba despre terapia antivirală, unde apar o serie de noi medicamente, terapii, cum este cea cu imunoglobuline, cu plasmă, cum este Remdesivirul, la pacienţii de la Terapie Intensivă. Sunt diferite antivirale care încearcă să diminueze cantitatea de virus, care conduce la procesul inflamator. A doua direcţie este cea de coagulare, pentru că s-a constat că este o hipercoagulitate în această boală şi inflamaţia stimulează coagulitatea. La necropsie, în ţări precum Italia şi Elveţia, care au fost mult înaintea noastră, au constatat un număr foarte mare de pacienţi care au prezentat tromboze pe vasele pulmonare. Au presupus că există aceste complicaţii şi atunci eu am studiat aceste analize ale lor şi am introdus acest tratament, ca să prevenim aceste cascade patogenice. A treia direcţie de tratament este cea de diminuare a inflamaţiei, pentru că virusul produce o reacţie cu eliberare de toxine. Aici avem criterii bine stabilite, când dai această terapie, cum o dai. Sunt medicamente care modulează şi inhibă aceasta inflamaţie. Jocul pe care îl facem este între «când dai» şi «în ce doze dai» acest tratament”, a explicat Musta pentru News.ro.

Dr. Musta a declarat că sunt și alte spitale din țară care folosesc acest tratament:
„Urmează să fie un ghid la nivel național care să cuprindă acest tratament – și este foarte bine făcut de către Comisia de Cardiologie și Hematologie. Sunt convins că nu numai eu am introdus acest tratament, dar probabil eu am prezentat aceste rezultate”.


La Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara au fost vindecaţi peste 420 de pacienţi cu COVID-19, din mai multe judeţe ale ţării.

Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea