REVOLTĂ LA SPITALUL COLENTINA: „Zeci de mii de pacienți non-COVID au fost lipsiți în mod inacceptabil de servicii medicale”

Ministerul Sănătății are de înfruntat o presiune în creștere venită dinspre corpul medical pentru revenirea la situația care va permite tratarea pacienților non-Covid. O astfel de poziție a fost adoptată și de cadrele medicale de la Spitalul Colentina din Capitală. Într-o petiție publicată pe internet, acestea atrag atenția cu privire la situația în care se află în prezent unitatea medicală și solicită transformarea spitalului într-unul generalist, așa cum era până la debutul pandemiei.

Petiția semnată de cadrele medicale ale Spitalului Colentina face parte din valul de reacții la decizia Avocatului Poporului de a propune „monitorizarea pentru suspiciunea de tortură și rele tratamente aplicate pacienților cu COVID-19”. În documentul publicat pe internet, cadrele medicale de la Spitalul Colentina din București atrag atenția cu privire la faptul că în momentul de față sunt internați cel mult 100 de bolnavi de COVID-19, toți fără simptome sau alte probleme medicale. Totodată, semnatarii petiției atrag atenția cu privire la faptul că, deși au făcut demersuri către Direcția de Sănătate Publică București pentru a reveni la statutul de spital generalist, nu au primit niciun răspuns. „Deși spitalul a depus de o săptămână toată documentația pentru obținerea avizului temporar de funcționare, la Direcția de Sănătate Publică (pentru a da posibilitatea şi celorlalți pacienți, de a se adresa spitalului, nu doar celor COVID), eliberarea acestui document întârzie în mod nejustificat, invocându-se mereu alte pretexte. Înțelegem că Spitalul Clinic Colentina era perfect pregătit atunci când a fost desemnat peste noapte spital suport COVID, însă acum, când ar trebui redeschis pentru o funcționare normală, nu ne mai bucurăm de aceeași încredere” se arată în respectiva petiție.

Spitalul Colentina din București dispune de 867 de paturi, în care au fost internați 400 de pacienți cu COVID-19. În petiția pe care au semnat-o, cadrele medicale au atras atenția și cu privire la faptul că accesul bolnavilor non-Covid a fost limitat în spital, iar din această cauză starea lor de sănătate s-a agravat: „Zeci mii de pacienți non-COVID au fost lipsiți în mod inacceptabil de serviciile medicale la care aveau dreptul și de care depindeau. Strategia este profund periculoasă pentru pacienți, dar și costisitoare pentru spital și pentru sistem, determinând o risipă de resurse materiale și financiare dificil de justificat şi de recuperat.”

Unele spitale, goale, altele pline până la refuz

În timp ce Spitalul Colentina este aproape lipsit de pacienți și dispune de paturi suficiente astfel încât poate trata și alte afecțiuni, alte unități medicale sunt aproape blocate din cauza numărului mare de bolnavi de COVID-19 internați în ultimele zile. O astfel de situație este la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, unitate medicală ai căror reprezentanți susțin faptul că nu mai au locuri libere. „În momentul ăsta nu sunt locuri libere și este clar că cifrele din ultimele zile se văd în plan practic, la spitalele de boli infecțioase. Sigur că vom face și externări și lucrurile vor merge în continuare. Trebuie tras un semnal de alarmă. Dacă situația va merge în sensul creșterii acestui număr de îmbolnăviri, să se depășească de capacitatea de internare, și în secțiile normale și la ATI”, a declarat medicul infecționist Adrian Marinescu, din Institutul “Matei Balș”, pentru presa centrală.

Între timp, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a anunțat public faptul că se are în vedere modificarea protocolului de tratament pentru pacienții bolnavi de COVID-19, dar asimptomatici. O decizie în acest sens va fi luată în funcție de evoluția epidemiologică: „Evaluarea la a șaptea, a opta zi cu un test și externarea la 10 zile rămân perspectivele noastre, dar în condițiile în care vom vedea că avem un număr în scădere de cazuri. Nu putem gestiona returnarea către domiciliu sau în societate a unor cazuri confirmate pozitive în contextul în care avem un număr crescut de cazuri în acest moment

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea