Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii (MS) care se ocupă de dezbaterile privind proiectul legislativ de organizare şi funcţionare a sistemului sanitar s-au întâlnit luni cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas.
În cadrul discuţiilor au fost abordate mai multe teme, cum ar fi protecţia angajaţilor din sistem şi finanţarea unităţilor sanitare.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, conf. dr. Vasile Cepoi, a declarat pentru AGERPRES că reprezentanţii Sanitas au optat pentru autofinanţarea spitalelor şi doresc reguli pentru protecţia angajaţilor din sistem.
În continuare se aşteaptă propuneri privitoare la proiectul de lege, a mai spus secretarul de stat.