Relaxarea de Paște va crește numărul cazurilor de COVID-19, spun specialiștii. Tinerii, printre cei mai expuși

Așa cum s-a demonstrat de fiecare dată, orice măsură de relaxare atrage după sine și o creștere a îmbolnăvirilor de COVID-19. De această dată, cei mai expuși sunt tinerii, avertizează specialiștii.

De Paște, autoritățile au decis să relaxeze măsurile de protecție sanitară și să dea voie creștinilor să meargă la biserică. Specialiștii avertizează că aceste măsuri de relaxare vor avea ca efect o creștere a numărului îmbolnăvirilor.

Va fi o creștere a numărului de cazuri, așa cum a fost și la sărbătorile trecute. Ceea ce ne interesează este să nu fie o creștere substanțială a numărului de cazuri care să pună presiune pe sistemul de sănătate publică!”, a precizat dr. Radu Țincu, medic primar ATI, la Medika TV.

Se pare că cei mai expuși noului val de îmbolnăviri de după perioada sărbătorilor vor fi tinerii.

Persoanele vulnerabile acum de a lua și de a transmite boala sunt tinerii. Cu siguranță ei pot avea probleme pentru că nu s-au vaccinat. Și atunci există riscul să asistăm la o creștere a cazurilor în rândul pacienților tineri. Totuși creșterea nu va fi una de amploare, având în vedere că există o campanie de vaccinare în plină desfășurare”, a mai spus dr. Radu Țincu la Medika TV.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes