Măsurile de relaxare anunțate de Guvern sunt benefice, însă ele trebuie respectate cu responsabilitate. Altfel, riscăm să pierdem din nou controlul asupra pandemiei.
Medicii atrag atenția că oricât s-ar discuta despre relaxare, pandemia nu s-a terminat, ea putând oricând să scape de sub control.
„Este clar că pandemia nu s-a închis. Faptul că sunt momente mai bune, este bine. Măsurile de relaxare vin din punct de vedere a ceea ce se întâmplă în context”, a declarat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” pentru Medika TV.
Tocmai de aceea, specialiștii sunt de părere că trebuie să fim atenți cu privire la modul în care trebuie ne raportăm la măsurile de relaxare.
„Trebuie să ne gândim ca ceea ce avem acum să fie stabil și să luăm în calcul ce ar putea să se întâmple, într-un viitor apropiat. S-a plecat de la ideea de a avea un obiectiv către care să mergi și să obții cât se poate de mult, până la urmă. Trebuie să vii cu niște măsuri de relaxare. Aceste măsurile de relaxare trebuie bine cântărite și să ne pregătim pentru ceea ce va urma”, a mai spus medicul Adrian Marinescu.