Regulile pentru spitale în perioada stării de alertă! Salarizarea personalului, când poate interveni conducerea militară! Tot documentul AICI

O serie de măsuri care vizează spitalele din România, valabile în perioada în care România s-a aflat în stare de urgență, rămân valabile și după 15 mai, când țara noastră a trecut la starea de alertă.

Ordonanța de urgență nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, stabilește și o serie de măsuri care vor fi valabile în ceea ce privește unitățile sanitare cu paturi.

Astfel, și pe perioada stării de alertă spitalele vor putea avea conducere militară.

În perioada stării  de urgență, trei unități sanitare din țară au avut management militar. Este vorba despre spitalele județene din Suceava, Hunedoara și Vrancea, unde ministrul Sănătății a numit conduceri militare pentru perioade de cel mult o lună.

În toate cazurile, conducerile militare au fost impuse după ce unitățile sanitare deveniseră focare de coronavirus. La fel se poate întâmpla și în perioada următoare, dacă situația o va impune, după cum se specifică în articolul 17 al Ordonanței.

“Art. 17. – (1) Managementul unităților sanitare publice civile poate fi asigurat de către personal detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

(2) Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pot detașa personal pentru a executa misiuni în interesul Ministerului Sănătății, la solicitarea acestuia.

(3) Prin derogare de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul detașat în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) este salarizat de către instituția cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale de la care se detașează și beneficiază de drepturile salariale care îi sunt mai favorabile, fie de la instituția care a dispus detașarea, fie de la cea la care a fost detașat.”

Totodată, actul normativ stabilește că spitalele vor fi în continuare subordonate Ministerului Sănătății.

Art. 21. – Ministerul Sănătății coordonează organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale și exercită inclusiv atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități.”

Aceeași Ordonanță păstrează dispozițiile privind angajarea de personal pe o perioadă determinată, de cel mult 6 luni, cum s-a întâmplat și în perioada stării de urgență.

Totodată, Ordonanța 70 stabilește și modul în care vor fi decontate cheltuielile cu serviciile medicale din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Art. 22. – Posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate pe o perioadă de maximum 6 luni și de către personal contractual, fără organizarea concursului, cu respectarea condițiilor de calificare necesare pentru ocuparea postului.”

Ordonanța 70/2020 poate fi descărcată de mai jos:

Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea