Răspunsurile profesorului Beuran la acuzele din anchetă

Subiectul demiterii profesorului doctor Mircea Beuran de la şefia secţiei Chirurgie 3 a Spitalului Floreasca este departe de a se estompa. Dimpotrivă, adacurile şi contraatacurile dintre cei care l-au demis şi doctorul Beuran se ţin lanţ precum şi comentariile din lumea medicală dar şi din rândurile opiniei publice.

Marţi seară, la emisiunea Medika Special, moderată de Doru Gheorghiade, profesorul Beuran, aflat în platou, a răspuns acuzaţiilor grave formulate de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, susţinute de actuala conducere a Spitalului Floreasca, privind încălcarea unor proceduri în cazul femeii care a luat foc pe masa de operaţie în decembrie anul trecut.

Doctorul Beuran a respins toate acuzaţiile şi a detaliat pe parcursul unei ore de emisie filmul evenimentelor aşa cum le-a văzut el.

Astfel, dr. Mircea Beuran a făcut referire la motivele pentru care s-a folosit un anumit tip de dezinfectant, din ce cauză operaţia a început cu medici rezidenţi şi un medic specialist şi nu de către echipa de medici primari chirurgi aflaţi prezenţi în acele momente în secţie, în serviciul de gardă. De asemenea, doctorul Beuran s-a referit şi la marea miză a scandalului dar şi la faptul că anchetele care-l vizează pe el şi pe unii dintre colegii sau foştii săi subalterni s-au făcut defectuos.

https://www.facebook.com/MedikaTVChannel/videos/2646717695422911/
Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes