Raportul zilei. Număr tot mai mic al noilor infectări și deceselor

Ultimul bilanț anunțat de Grupul de Comunicare Strategică indică numai 69 de infectări în decursul ultimelor 24 de ore. Cifrele au fost obținute după prelucrarea unui număr de 15.854 teste, din care 9.543 sunt teste RT-PCR.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.  

Tot astăzi au fost raportate 30 de decese ale unor pacienți infectați cu SARS-CoV-2, dar numai 9 sunt înregistrate în decursul ultimelor 24 de ore, restul fiind raportări din perioade anterioare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.172. Dintre acestea, 229 sunt internate la ATI.  

Pe teritoriul României, 2.842 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.459 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.515 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes