România: 11.036 bolnavi COVID-19. Încă 401, în 24 de ore și nu am ajuns în vârful pandemiei

În ultimele 24 de ore, încă 401 români au fost confirmați cu infecție cu coronavirus, astfel că România a ajuns la un total de 11.036 cazuri.

”Până astăzi, 26 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.054 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 608 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 401 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 236 de pacienţi”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.  

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.775 de persoane. Alte 24.052 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.512 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.157 în Italia, 226 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 74 de cetățeni români aflați în  străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes