ALERTĂ: CORONAVIRUS Știri

Raportul zilei: 62 de îmbolnăviri, 6 decese, 97 de pacienți la ATI

Autoritățile anunță, sâmbătă, la prânz, confirmarea altor 62 de infectări cu noul coronavirus, cifre rezultate în urma prelucrării unui număr de 27.061 teste rapide și RT-PCR, în ultimele 24 de ore. În același interval, șase români și-au pierdut viața ca urmare a îmbolnăvirii cu COVID-19. Acestor decese le-au fost adăugate alte 260 de decese din perioada precedent, raportate cu întârziere. Iată, în tabelul de mai jos, repartizarea pe județe a noilor cazuri:

La ATI mai sunt internați, în prezent 97 de bolnavi, numărul total al pacienților spitalizați cu COVID-19, în România, fiind de 532.

Pe teritoriul României, 1.896 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 848 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 19.425 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 29 de persoane.