Raportul zilei: 367 români infectați cu coronavirus, 52 vindecați, 14 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore, 59 de noi cazuri

Alte 59 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate sâmbătă, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor în România a ajuns la 367.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale  pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Până la data de 20 martie 2020, au fost raportate 102.649 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. Italia numără, potrivit celor mai recente date  peste 41.300 cazuri de îmbolnăvire, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 3407.  

Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika, Știri
Tags: , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea