Conform statisticilor oficiale, România are peste 10 mii de medici care muncesc peste hotare, un sfert dintre aceștia profesând doar în Anglia. Pandemia a încetinit trendul plecărilor specialiștilor în străinătate, însă fenomenul a reînceput.
În cadrul emisiunii „Sistemul Medical”, difuzată la Medika TV, Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România a recunoscut faptul că, încet, încet, medicii din țara noastră preferă să plece la muncă în străinătate. Mulți dintre aceștia sunt atrași de ofertele de muncă din Occident, imediat după absolvirea facultăților de Medicină. „Cam, estimăm noi, 50% din absolvenţii facultăţilor de Medicină din România pleacă fără să se înscrie în Colegiul Medicilor, pleacă direct în străinătate. Nu avem (o evidenţă – n.r.). Noi ştim când medicii intră în sistem, pentru că fiecare medic trebuie să aibă aviz de liberă practică. Şi vedem câţi absolvenţi există în medicină, există în România în jur de 4.000, şi câte avize de liberă practică eliberăm anual, deci cam jumătate”, a afirmat Daniel Coriu, luni seară, la Medika Tv.
Statele europene care doresc să angajeze medici România unt Franța, Spania, Germania, Italia și Marea Britanie.