Raed Arafat, despre concediile din această vară

Încep zilele calde iar gândul ne zboară la concediul de vară, pentru care mulți români și-au făcut planuri înainte de pandemie. Unii chiar și-au rezervat locuri în destinațiile visate, plătind un avans sau chiar achitând întreaga sumă. Dar, este momentul să ne facem planuri pentru concediu? Putem spera că vom putea petrece câteva zile departe de casă, în această vară, prima de la izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Într-un interviu acordat jurnalistului Claudiu Pândaru, secretarul de stat Raed Arafat s-a declarat rezervat în a sfătui pe cuiva, în aceste vremuri,  să-și facă planuri de vacanță.

” În primul rând, unde vrea să facă concediul, și în al doilea rând, indiferent de unde vrea să îl facă, aș fi rezervat să îi spun să își facă acum planuri de vacanță. I-aș zice să aștepte și să vadă cum evoluează situația. De exemplu, sunt țări care deja au anunțat că primesc oamenii numai dacă au certificat că s-au testat și sunt negativi COVID, certificat recent. Însemnătatea certificatului este oricum foarte redusă, pentru că poți fi negativ astăzi și după câteva zile să devii pozitiv.(..)  Mai degrabă cred că trebuie să fie măsuri de control a temperaturii, a simptomelor la plecare, nu numai la intrare într-o țară. Ca să previi o persoană să urce în avion și să infecteze alte persoane. Asta cred ca este mai degrabă util, decât să ai un pașaport care zice că nu ai COVID. Dar, răspund la întrebarea dumneavoastră în acest moment: Aș fi încă rezervat să spun cuiva să-și facă facă planuri de vacanță și să plece în concediu, pentru că nu pot să spun acest lucru până nu vedem evoluția coronavirusului, nu numai în România, ci și în alte zone.”, a declarat la Digi24, Raed Arafat.

E devreme să vorbim despre concedii, a conchis secretarul de stat.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes