ALERTĂ: CORONAVIRUS

Raed Arafat: Dacă se confirmă un caz, nu avem o epidemie

”Dacă se confirmă un caz de coronavirus, nu avem epidemie”. Mesajul a fost lansat astăzi de doctorul Raed Arafat, într-o conferință în care a făcut apel la calm și la informare corectă și cerând, totodată, “să nu devină fiecare caz o poveste de panică până ies rezultatele”.

“Într-o oră nu poate să devină epidemie. Nici astăzi, dacă apare un caz până va fi transmis la zeci, sute de oameni. Nu se transmite într-o oră. Dacă se confirmă un caz, nu avem o epidemie. Mergem către contactele cazului şi le verificăm”, a declarat Raed Arafat.

Referitor la materialele de protecţie şi la lipsa măştilor din farmacii, Raed Arafat a declarat: “Sunt convins că vor apărea măştile, cu preţuri mari. Vom lua măsuri şi în acest sens. Vom reuşi să avem rezervă de măşti pentru distribuirea gratuită, dacă devine situaţia de epidemie”.