RADIOGRAFIA UNUI SISTEM: medicii din ambulatorii reclamă slaba finanțare

Medicina practicată în sistem ambulatoriu are nevoie de o finanțare mai mare pentru ca specialiștii să poată acorda serviciile medicale corespunzătoare. Reprezentanții forumurilor care susțin interesele medicilor care își desfășoară activitatea în cadrul acestui sistem susțin că, în ciuda promisiunilor, maniera de plată a acestora nu s-a schimbat.

Ca și în cazul medicilor de familie, medicii din ambulatorii primesc bani de la bugetul de sănătate prin intermediul unui punctaj. Valoarea unui punct pentru serviciile medicale acordate în regim ambulatoriu este de 2,8 lei. Odată cu declararea pandemiei, autoritățile au promis că vor majora valoarea acestui punct, însă situația a rămas neschimbată, după cum reclamă cei din sistem.

Faptul că valoarea punctului nu s-a modificat îi afectează pe medici. Cu toate promisiunile, cu toate discrepanțele care există între ambulatoriu de specialitate și medicina de familie, punctul pentru medicul specialist a rămas tot la 2,8 ca și anul trecut, nu a crescut. S-au făcut niște recuperări, să le spunem așa, prin regularizări trimestriale, datorită faptului că în al doilea trimestru ambulatoriile de spital nu au lucrat. S-au făcut niște regularizări pozitive, e adevărat, dar problema principală rămâne”, a spus, la Medika TV, dr. Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.

Fără o majorare a fondurilor pe care le primesc, medicii din ambulatorii fac cu greu față cheltuielilor necesare asigurării unor servicii medicale de calitate, mai ales că acum trebuie să plătească mai mulți bani pentru protecția personală, dar și a pacienților care vin la cabinete, împotriva infectării cu SARS-CoV-2. „Acest lucru îi afectează pe ,medici din cauza faptului că în perioada de epidemie costurile au crescut. Este nevoie mult mai mare de materiale de protecție, dezinfestanți, aparatură de dezinfectare. Ca sumă diferă de la specialitate la specialitate”, a mai spus dr. Cosmin Alexandrescu.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea