Ministerul Sănătăţii, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) şi Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) au încheiat joi un protocol de colaborare şi consultare în politicile privitoare la pacient.
Documentul se referă la implementarea unui mecanism de colaborare şi consultare în politicile care privesc pacientul, mecanism prin care se stabilesc acţiuni concrete în vederea asigurării comunicării reciproce.
Grupurile de lucru formate din reprezentanţii MS şi cei ai pacienţilor au început să lucreze, a anunţat ministrul Eugen Nicolăescu, cu prilejul semnării protocolului.
‘Lucrul cel mai important pentru mine constă în respectul pe care autorităţile să-l acorde pacienţilor, urmărind prin aceste protocoale pe care le încheiem cu pacienţii să instaurăm un climat de normalitate, de dialog şi colaborare’, a afirmat el.
În afară de activitatea permanentă, în fiecare lună vor exista întâlniri comune pentru evaluarea programelor, a proiectelor, pentru cunoaşterea realităţilor direct de la cei implicaţi şi afectaţi.
Gheorghe Tache, preşedintele COPAC, a evidenţiat că acest document va constitui piatra de temelie a unui dialog permanent, real şi constructiv.
Parteneriatul este realizat în cadrul proiectului ‘Mecanisme de consultare între autorităţi şi asociaţiile de pacienţi’, proiect cofinanţat din Fondul Social European, a menţionat Cristian Roşu, preşedintele UNOPA.