Propunerea ministrului Familiei: Ore de educație sanitară pentru adolscentele aflate în grija statului

Din cauza numărului ridicat de mame minore înregistrat în România, ministrul Familiei, Gabriela Firea își propune lansarea unui program-pilot destinat adolescentelor aflate în grija statului. În cadrul acestei inițiative, adolscentele instituționalizate vor beneficia de lecții de educație sanitară.

În parteneriat cu Asociația „Și au am dreptul să fiu părinte”, Ministerul Familiei își dorește să reducă numărul tinerelor care devin mame, la vârste foarte fragede. Astfel, va fi lansat programul de educare și informare „Copilul din umbră”, destinat în special adolescentelor instituționalizate.

Practic, le vom oferi tinerelor ajunse în grija statului ore de educație sanitară unde vor obține, de la medici și persoane specializate, informații despre propriul corp, despre ce înseamnă o sarcină timpurie și cum poate fi ea prevenită. Știu că este un subiect tabu, delicat, dar el trebuie abordat, mai ales cu acești copii fără o mamă sau un tată alături care să le ghideze pașii” a explicat Gabriela Firea, ministrul Familiei.

Mamele minore sunt o realitate în România. 16.500 de adolescente până în 19 ani au născut doar anul trecut, potrivit INS.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes