Proiect de limitare a efectelor pandemiei, inventat de un medic român. Organizația Mondială a Sănătății îl consideră model de bună practică

Un proiect de limitare a presiunii pe care pandemia de COVID-19 o pune pe sistemul medical românesc este analizat ca model de bună practică de reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății. Proiectul a fost inițiat de medicul român Virgil Musta, care-și desfășoară activitatea la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

Proiectul medicului Virgil Musta presupune tratarea cazurilor moderate de COVID-19 la domiciliu, pentru a scădea adresabilitatea către spitale. Medicul susține că a încercat să dezvolte acest proiect, în urma experienței tragice prin care a trecut Italia în urmă cu un an, la începutul pandemiei.

Acest proiect este evaluat la momentul de față de Organizația Mondială a Sănătății ca proiect de bună practică în COVID-19. A fost ideea mea încă de la sfârșitul anului trecut, când presiunea pe spitale era la fel de mare, eu am pus problema să nu ajungem în situația Italiei, unde oamenii mureau acasă pentru că nu aveau locuri în spitale. Și, intuind riscul și la noi de această situație, ca sistemul de sănătate din cauza numărului de pacienți să nu facă față, am zis să facem ceva. Soluția a fost să cooptăm de partea noastră toate forțele care pot să ne ajute în tratamentul și monitorizarea pacienților”, a declarat dr. Virgil Musta, în direct la Medika TV.

Proiectul angrenează specialiști în IT, medici de familie, dar și medici din spitale.

Este un program foarte bine realizat în Timișoara și Arad, se numește „Oxigen pentru Timișoara” și în Arad similar, în care pacienții, după ce sunt evaluați sau internați și încă necesită oxigen, dar ca să nu stea mult în spital, sunt preluați de medicii de familie, care sunt coordonați printr-un sistem platformexpert care face recomandări medicilor de familie, în funcție de starea de sănătate a fiecărui bolnav. Practic, noi am extins spitalul nostru în afara spitalului, în comunitate, unde medicii de familie tratează și ei și pot să monitorizeze pacienții. Este o metodă prin care reușim să facem față numărului mare de pacienți”, explică medicul Virgil Musta.

Accesul pacienților la resursele puse la dispoziție de proiectul pe care medicul timișorean l-a realizat este gratuit. Virgil Musta a explicat la Medika TV cum funcționează proiectul său:

Este o platformă gratuită pe care acea echipă de soft a făcut-o cu o fundație din Timișoara și care oferă accesul pe această platformă este pentru toți medicii care vor să intre în acest proiect. Medicii de familie, în momentul în care sunt anunțați că au un pacient COVID pozitiv, iau legătura cu acesta, stabilesc dacă există riscuri și în funcție de acestea trimit pacientul pentru evaluare la spital. Aceste investigații sunt introduse în platformă și platforma stabilește forma de boală și recomandările terapeutice conform criteriilor biologice și radiologice pe care le-am obținut de la pacient. Medicul de familie consultând platforma are decizia lui, dar se poate orienta și în ceea ce privește managementul tratamentului pacientului. Odată pacientul evaluat, dacă necesită oxigen, facem recomandarea pentru a primi concentratoare de oxigen la domiciliu. Un alt ONG din Timișoara a achiziționat concentratoarele, le dau pe gratis celor care au nevoie în funcție de recomandările medicilor. Primesc și pulsoximetre pentru a se monitoriza singuri. Totul este gratis, toată lumea care are nevoie de acest ajutor beneficiază, pentru a putea salva cât mai multe vieți”, a explicat dr. Virgil Musta.

Datele statistice arată că la o lună și jumătate de la realizarea platformei, 3000 de pacienți din județele Timiș și Arad au beneficiat de servicii medicale prin acest proiect.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes