Programul de sprijin al Gabrielei Firea pentru cuplurile infertile, tot mai aproape de a deveni realitate

Într-o intervenție pe rețelele de socializare, Gabriela Firea, ministrul Familiei, a vorbit public despre stadiul în care se află programul privind sprijinul cuplurilor infertile, prin decontarea de către stat a procedurilor de fertilizare in vitro. Ministrul Familiei a precizat faptul că primele dosare vor putea intra în plată în a doua parte a lunii noiembrie.

În momentul de față, Ministerul Familiei așteaptă undă verde pentru aprobaea normelor de aplicare și a regulamentului privind modalitatea prin care plățile pot fi efectuate. „Regulamentul și normele de aplicare sunt aproape de final, astfel încât la începutul lunii viitoare vom putea face publice toate criteriile. Important este să existe opinia unui specialist pentru o procedură de fertilizare, este vorba despre dorința noastră de a crește natalitatea în România.” a explicat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei susține că primele plăți ar putea fi efectuate în a doua jumătate a lunii viitoare. „Ne dorim să facem primele plăți, cu vouchere pe care ni le dorim cât mai accesibile, în partea a doua a lunii noiembrie, cei care sunt pregătiți deja cu dosarul, care nu este deloc unul complicat” a precizat Gabriela Firea.

Dacă înainte de Revoluție, se nășteau peste 600,000 de copii în țara noastră, anul trecut s-au născut 180,000, iar anul acesta cifra este de asemenea în scădere.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea