Program de screening online privind consumul de alcool

Persoanele cu vârste de peste 18 ani pot participa, în această săptămână, la un amplu proiect de evaluare a consumului de alcool și de prevenire a consumului riscant.

Proiectul este derulat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală și are ca parteneri Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică. Acesta se desfășoară exclusiv online, testarea derulându-se pe baza unui chestionar dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății. Persoanele care completează chestionarul trebuie să fie 100% sincere în răspunsurile lor, care pot dezvălui dacă felul în care consumă alcool le pune sau nu sănătatea în pericol.

în 2019, evaluarea derulată în același mod a arătat că 77% dintre românii care au completat chestionarul au un consum de alcool cu risc scăzut pentru sănătate. Pentru 23% dintre ei, în schimb, consumul de alcool era cel puțin riscant pentru sănătate. La studiul respectiv au participat, prin completarea chestionarelor, circa 14 mii de persoane.

Chestionarul este disponibil AICI.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes