Asociaţia „Dăruieşte Aripi” (ADA) lansează un program de tratament și îngrijire la domiciliu pentru copiii cu cancer din București și alte șase județe din Muntenia (Ilfov, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Ialomiţa). Scopul programului este acela de a îmbunătăți şansele la viaţă şi sănătate prin accesul la servicii medicale gratuite.
Programul de îngrijiri de proximitate este total gratuit pentru copii şi familiile lor şi este susţinut prin campanii de strângere de fonduri. Deplasarea echipelor medicale la domiciliu îi scuteşte pe micii pacienţi să facă nenumărate drumuri la spital, unele aflate chiar la sute de kilometri distanță, pentru a primi tratament, se arată într-un comunicat de presă.
Într-o primă etapă, de aceste servicii vor beneficia aproximativ 100 de copii, prin implicarea unei echipe de 4 medici și 10 asistente de la secţia pediatrică a Institutului Oncologic Bucureşti (IOB). Selecţia cazurilor se va face în funcţie de criterii de prioritate medicale şi sociale, precum nevoia de paliaţie, caracterul nedeplasabil al pacientului, rezultatele anchetelor sociale.
Programul este construit pe baza modelului lansat de Dăruieşte Aripi la Constanţa, în 2018, şi aduce un element de noutate prin digitalizarea întregului proces. Platforma Dara este soluţia online care va integra dosarele medicale ale copiilor şi care facilitează îngrijirea lor atât la spital, cât şi acasă.
„Ne ducem acolo unde doare mai tare. Visul nostru este ca toţi copiii bolnavi din România să primească tratamente neîntrerupte atât la spital, cât şi la ei acasă. Am început în Dobrogea, continuăm cu Muntenia şi ne-am propus să acoperim toată ţara în următorii cinci ani”, a declarat Alina Pătrăhău, preşedintele ADA.
„Suntem încrezători că prin acest parteneriat vom reuşi să oferim copiilor o parte din îngrijirea de care au nevoie şi pot beneficia la domiciliu, într-un mediu cunoscut lor, în care să se simtă apropiaţi de lucrurile familiare şi de persoane dragi lor. Pe lângă starea de confort de care sunt convins că vor beneficia, respectarea calităţii actului medical este o prioritate, iar implicarea personalului din Secţia de Oncologie Pediatrică din cadrul IOB reprezintă o garanţie pentru un tratament adecvat”, a transmis și Bogdan Tănase, managerul Institutului Oncologic din Bucureşti.
Tratamentele la domiciliu din regiunea Muntenia sunt finanţate cu 50.000 euro, într-o primă etapă, de ING Bank România, în cadrul programului de granturi „Adoptă un Proiect”, ediţia 2021.
Cei care doresc să sprijine programele Asociaţiei Dăruieşte Aripi o pot face la https://www.daruiestearipi.ro/doneaza/sau pot trimite textul DONEZ prin SMS la 8845 (2 euro) sau 8864 (4 euro).