Un nou Maraton Medika TV se va desfășura pe data de 25 iunie în studioul singurei televiziuni medicale din România. Dezbaterile vor fi deschise de prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie maxilo-facială în cadrul clinicii MaxiloMED, din Oradea. În cadrul intervenției sale, prof. univ. dr. Mihai Juncar va vorbi despre cât de importantă este sănătatea orală pentru români. De altfel, specialiștii MaxiloMED au realizat și un amplu studiu despre sănătatea orală a românilor și cât de des merg la un consult stomatologic.
Absolvent al Facultăților de Medicină Dentară și Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, prof. univ. dr. Mihai Juncar este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în chirurgie maxilo-facială din vestul țării. Pe lângă activitatea didactică, el coordonează Clinia MaxiloMED, una dintre clinicile pentru care sănătatea orală este o prioritate. Prof. univ. dr. Mihai Juncar va fi invitatul care va deschide cel mai nou Maraton Medika TV, ce are ca temă sănătatea orală.
Românii și sănătatea orală
Temele de discuție pe care le va aborda în cadrul intervenției sale prof. univ. dr. Mihai Juncar vizează sănătatea orală, la nivelul țării noastre. Potrivit ultimelor statistici oficiale, țara noastră se află pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește sănătatea orală. Totodată, alte statistici arată faptul că România este pe ultimul loc la nivel european și în ceea ce privește numărul de consultații stomatologice acordate pe parcursul unui an.
Foarte important de știut este faptul că specialiștii care își desfășoară activitatea la Clinica MaxiloMED au elaborat un amplu studiu referitor la interesul pe care românii îl au pentru sănătatea orală și cât de des reușesc să ajungă la un consult stomatologic.
Prezent în platoul Medika TV, prof. univ. dr. Mihai Juncar va vorbi și despre cât de important este pentru sănătatea orală să beneficiem de un consult stomatologic la fiecare 6 luni.
Consult stomatologic pentru dinți fără probleme
O altă temă ce vai fi dezbătută în dialogul pe care prof. univ. dr. Mihai Juncar îl va purta cu Eugenia Foarfecă, moderatoarea celui mai nou Maraton Medika TV, se referă la profilaxia problemelor dentare și cât de necesar este să mergem la medic pentru un consult stomatologic. De asemenea, prof. univ. dr. Mihai Juncar va explica în intervenția sa și următoarele aspecte în legătură cu sănătatea orală:
- Rolul igienei dentare pentru sănătatea orală
- Profilaxia problemelor dentare
- Alegerea medicului stomatolog potrivit pentru noi și problemele noastre dentare
Noul Maraton Medika TV se desfășoară pe 25 iunie, începând cu ora 12,00. Dezbaterile pot fi urmărite în direct, dar și live pe pagina de Facebook a televiziunii Medika TV. Clinica MaxiloMED este unul dintre principalii parteneri și susținători ai noului Maraton Medika TV, iar prin implicarea prof. dr. univ. Mihai Juncar, românii vor beneficia de informații relevante despre cum trebuie să aibă grijă de sănătatea orală.