Prof. Rafila: Nu ştim cifra reală a cazurilor. Multe persoane au trecut prin boală fără simptome

Autoritățile din România admit că nu știu numărul exact al cazurilor de COVID -19, luând în calcul ca numărul real al îmbolnăvirilor să fie și de 10 ori mai mare decât cel raportat până acum. Multe persoane au trecut prin boală, fără a avea simptome, însă chiar și cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri de infectare cu coronavirus, România tot are o rată de îmbolnăvire scăzută față de alte state.


Este adevărat că nu ştim cifra reală a cazurilor pentru că sunt foarte multe persoane care au trecut prin boală fără să fie simptomatice, nu au ştiut că au boala sau au avut simptome extrem de nespecifice care nu i-au făcut să se prezinte la medic. În Franţa sunt 200.000 de cazuri confirmate, iar studiul de seroprevalenţă mi-a arătat că sunt 6% dintre francezi, adică 3,6 milioane de persoane. Asta înseamnă că, între numărul de cazuri diagnosticate şi numărul de persoane care au trecut prin boală este o diferenţă de 18 ori. Şi la gripă de întâmplă aşa. Nu se întâmplă numai la această boală. Numărul de gripă diagnosticată este mult, mult mai mic decât numărul real de gripă. Este o realitate, nu avem cum să o schimbăm şi este bine că este aşa”, a declarat la Digi 24 Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.


România are până la acest moment 11.978 de cazuri de coronavirus și 693 de decese.

Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea