Prof. Olga Simionescu, drumul din cabinetul cu șobolani în elita dermatologiei

La Medika Tv a debutat, vineri, un nou sezon al producției JURNAL DE VIAȚĂ, emisiunea care aduce în fața publicului, în cadrul unor interviuri ample, profesioniști de excepție din medicina românească. Invitata primei ediții a emisiunii a fost prof. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatovenerologie, profesor la catedra de Dermatologie a UMF “Carol Davila” si medic-sef al Sectiei Dermatovenerologie I de la Spitalul Colentina.

Vorbitor cu talent dar și cu o fină autoironie, prof.dr. Olga Simionescu rememorează, în interviul pentru Medika TV, primele impresii din cabinetul în care a intrat ca tânăr medic specialist, aflat la subsolul spitalului. ”Am plâns în fiecare zi, timp de un an și jumătate, din foarte multe motive… Într-o zi, am prins șobolani cu cursele. Eu nu eram de la țară și nu prea mă pricepeam, dar urcau pe halatele noastre și mi-a fost frică!” se destăinuie invitata JURNALULUI DE VIAȚĂ.

Au trecut anii, cu multă muncă și sacrificii, iar, astăzi, prof. dr. Olga Simionescu trăiește privilegiul de a lucra cu cei mai buni specialiști din domeniu: ”Îmi place și sunt egoistă să mă înconjor de vârfuri…E mai ușor să lucrezi cu genii decât cu oameni obșinuiți. Nu este un principiu corect. Trebuie să lucrezi, în egală măsură, cu toată lumea. Aș vrea să fiu un om mai bun, dar am și eu limite!”

Interviul trece de la aspectele ascensiunii în carieră, la discuții, fără menajamente, privind etica în industria frumuseții. De altfel, prof.dr. Olga Simionescu nu are ezitări în a vorbi despre intervențiile estetice care au la bază interesul comercial și mai puțin nevoia de frumusețe.

Prima ediție din noul sezon JURNAL DE VIAȚĂ poate fi revăzută, la Medika TV, în acest week-end, sâmbătă de la ora 21,00 și duminică, de la ora 22,00.

https://www.facebook.com/MedikaTVChannel/videos/936977056824701/

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea