Prof. Nicolae Hâncu: „Dacă într-o familie apare un caz de diabet zaharat, toate rudele de sânge trebuie să-si verifice glicemia”

Diabetul zaharat este o problemă majoră de sănătate publică. Pe plan mondial, trăiesc în prezent 425 milioane persoane cu diabet şi se estimează că în anul 2045 vor fi 629 de milioane de persoane cu această boală. Numărul fost estimat prin aplicarea prevalenței estimate în Atlasul “IDF diabetes” la numărul de persoane de 20-79 ani estimat de United Nations Population Division. Estimarea include atât diabetul diagnosticat cât și pe cel nediagnosticat. În România, se înregistrează mai bine de 1 milion de oameni care au diabet, dintre care aproximativ 2.800 sunt copii.

Specialiştii spun că această boală afectează practic întrega viaţa de familie şi de aceea e important să avem o evidenţă clară a numărului de pacienţi.

,,Rolul familiei este extrem de important în îngrijirea persoanelor cu diabet și acestea, la rândul lor, trebuie să se integreze într-o viață de familie cât mai deschisă, cât mai prietenoasă. Acum doi ani se știa că sunt 425 de milioane de persoane cu diabet în lume. În acest an s-a calculat și datele oficiale sunt 463 de milioane de persoane cu diabet. Dar sunt milioane de cazuri care nu sunt depistate. Ce legătură are aceasta cu viața de familie? Ei bine, dacă într-o familie apare un caz de diabet zaharat, atunci toate rudeniile de sânge trebuie să-si verifice glicemia și să-și facă toate analizele. Un diabet zaharat depistat devreme înseamnă posibilitatea unor tratamente multiple, eficiente și care previn complicațiile”, explică Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Președinte de onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Nediagnosticat şi netratat, diabetul determină modificări majore şi ireversibile ale stării de sănătate, fiind unul dintre principalii factori de risc pentru afecţiuni cardiovasculare. În anul 2017, diabetul a făcut 4 milioane de victime la nivel global.

Categorii: Știri
Tags: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea