PROF. MENCINICOPSCHI: LISTA E-URILOR NESĂNĂTOASE PREZENTE ÎN ALIMENTE! Dicționarul pe care orice gospodină trebuie să îl știe

Nu mai e pentru nimeni un secret că în ultimii câțiva zeci de ani hrana noastră cea de toate zilele a devenit tot mai procesată. Puține mai sunt alimentele pe care le cumpărăm de la magazin care să nu conțină o serie de aditivi, care dau preparatului gust, aromă, culoare și chiar provoacă o stare de dependență. Este vorba despre așa-numitele E-uri. Unele dintre ele sunt inofensive, alte în schimb sunt adevărate bombe cu ceas, care provoacă adevărate dezastre asupra organismului uman dacă sunt consumate pentru perioade îndelungate.

Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi este unul dintre cei mai înverșunați luptători împotriva E-urilor din alimente. El a realizat chiar o listă a celor mai periculoși aditivi, care pot fi întâlniți în produsele pe care unii oameni le consumă zilnic.

Dr. Menci ne sfătuiește să citim cu mare atenție etichetele produselor, mai ales că pe unele aceste E-uri se regăsesc cu denumirea științifică a aditivului, ceea ce poate deruta cumpărătorii.

Este important să știm să ne ferim de E-uri, mai ales că acestea se numără printre factorii declanșatori ai unor boli greu de tratat sau chiar incurabile, de la alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice și digestive, până la cancer.

Iată lista celor mai nocive E-uri:

E 102 – tartrazină – este un colorant alimentar care, consumat frecvent, pune în pericol sănătatea rinichilor și ficatului. Se regăsește în principal în băuturile acidulate, dar și în prăjituri, cereale glazurate, deserturi instant, peşte afumat, icre de peşte, sosuri, brânzeturi şi lactate aromate.

E 104 – galben de chinolină – este tot un colorant, întâlnit mai ales în sucurile de grapefruit roşu. Acesta este considerat responsabil pentru apariția ADHD la copii, tocmai de aceea trebuie consumat cu moderație. De precauție mare trebuie să dea dovadă și persoanele astmatice.

E 110 – i se mai spune și galben portocaliu și este, la fel ca E102, un colorant artificial. De cele mai multe ori, cei doi aditivi se regăsesc împreună, ambii regăsidu-se printre ingredientele produselor enumerate anterior.

E 122 – azorubina – colorant roșu, care se regăsește în compoziția unor dulciuri ca marțipan sau jeleu. Poate determina reacții alergice persoanelor cu astm sau alergice la aspirină.

E 127 – eritrozina – colorant roșu folosit la compoturi, sosuri, înghețată, prăjituri, bomboane, sucuri. Acest colorant este cancerigen și e responsabil pentru apariția cancerului de tiroidă.

E 132 – idigotina – colorant folosit în dulciuri, produse de brutărie și patiserie, înghețată, eugenii. Poate provoca hipertensiune arterială, probleme de respirație, reacții alergice și chiar astm.

E 160 – annato – colorant roșu, folosit la prepararea unor brânzeturi, cereale, chips-uri, cu efect alergenic.

E 212 – benzoatul de sodiu – conservant alimentar, folosit și pentru a da gust unor alimente de calitate slabă. Se regăsește în principal în sucurile cu aromă de citrice, produse din carne, produse de brutărie și patiserie. Este considerat cancerigen și poate determina agravarea astmului.

E 220 – dioxidul de sulf  –  este întâlnit în bere şi vin. Acest aditiv alimentar provoacă dureri de cap, apariţia senzaţiei de ameţeală şi afecţiuni intestinale.

E 223 – metabisulfit de sodiu  – e un aditiv puternic alergen și poate provoca diverse afecțiuni ale aparatului digestiv. E întâlnit mai ales în carnea de hamburgeri, cartofi deshidratați, prăjituri, bere, vin.

E 250 şi E 251 – nitritul şi nitratul de sodiu, doi aditivi “îngemănați”, sunt folosiți în principal în industria de prelucrare a cărnii. Ambii aditivi împiedică dezvoltarea bacilului botulinic şi dau mezelurilor o culoare rozalie, apetisantă. Pot duce însă la formarea nitrozaminelor ,care sunt cancerigene.

E 320  butil-hidroxi-anisol BHA – este un conservant întâlnit în cartofii deshidratați, uleiuri vegetale, unele lactate, margarină, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat. Trebuie evitat în hrana copiilor și este cancerigen.

E 327 – sarea de calciu a acidului lactic– e un aditiv obținut în mod natural prin fermentația bacteriană pe melasă și amidon. Totuși, se recomandă consum cu moderație, mai ales la copii, pentru că are efecte adverse, cum ar fi hipercalcemie şi insuficienţă renală.

E 330 – acidul citric – este prezent în aproape toate băuturile răcoritoare care se găsesc pe piață, în muștar și conserve. Poate produce afecțiuni bucale și are potențial cancerigen.

E 476 – poliricinoleat de pologlicerol – este des întâlnit în dulciurile pe bază de cacao sau ciocolată. Produsele în care se regăsește aceste aditiv trebuie consumate cu moderație, deoarece este responsabil pentru apariţia alergiilor, provoacă dereglări hormonale, tulburări nervoase şi duce la creşterea nivelului de colesterol.

E 514 – sulfatul de sodiu – acest aditiv e o sursă suplimentară de sodiu. E întâlnit în bere, vin, oţet, budincă,  produse de patiserie, conserve, paste făinoase, legume congelate  etc. Produsele care îl conțin trebuie consumate cu moderație, mai ales de persoanele care suferă de afecțiuni ale ficatului și rinichilor. În unele cazuri, poate produce greaţă, vomă, diaree, crampe abdominale şi poate irita mucoasele tractului digestiv.

E 621 – glutamatul de sodiu – este aditivul alimentar responsabil de gustul irezistibil al hamburgerilor, pizzei, pastelor bolognese sau carbonara, hotdogului şi shaormei. Este un aditiv nelipsit din preparatele de tip fast-food. Acesta nu acţionează numai la nivelul gustului, ci şi al creierului uman, dând impresia că alimentul care îl conține e foarte gustos. Este considerat unul dintre cei mai nocivi aditivi pentru organismul uman.

E 924 – bromatul de potasiu – des întâlnit în produsele de panificaţie, trebuie consumat cu moderaţie, deoarece consumul excesiv poate duce la apariţia senzaţiei de greaţă, vărsături, diaree sau la apariţia diverselor dureri.

E 951 – aspartam –  este un îndulcitor tot mai des folosit în industria alimentară. Se regăsește în guma de mestecat, produsele zaharoase și băuturile răcoritoare. Aspartamul duce la scăderea imunităţii, la apariţia bolilor pulmonare, infecţii intestinale şi urinare. De asemenea, poate fi sursa a peste 70 de tipuri de cancer.

Deși poate pentru unii pare surprinzător, nu toate E-urile sunt nocive. Sub această denumire – E urmat de o înșiruire de cifre – se ascund uneoi vitamine și alte substanțe benefice și chiar necesare organismului uman. Unele dintre ele pot fi de sinteză, dar cele mai multe sunt extrase naturale, din fructe și legume.

Iată lista E-urilor bune:

E 100 – curcumina – este un colorant galben, care se extrage din rădăcina de curcumă. Acesta are efect antiinflamator şi poate atenua simptomele eczemelor și psoriazisului. De asemenea, poate reduce numărul polipilor de colon.

E 101 – vitamina B2 – e folosit în industria alimentară drept colorant. Spre deosebire de coloranții “răi”, acesta poate reduce severitatea migrenelor, ajută la funcţionarea glandei tiroide, menţine sănătatea părului și reglează secreţia de sebum.

E 160 a(ii) – beta-caroten – este substanţa care conferă morcovului culoarea portocalie. Aditivul este un colorant natural, galben-portocaliu, care se transformă în vitamina A, benefică pentru organism.

E 160d – licopen – este un colorant roşiatic, extras din tomate şi folosit îndeosebi în pasta de tomate şi alte produse de culoare roşie. Acesta protejează pielea împotriva razelor ultraviolete, ajută la controlul astmului şi are proprietăţi anti-cancerigene.

E 161b – luteina – este un colorant alimentar, extras din petalele de gălbenele. Are rol de protecție a ochilor şi poate reduce riscul apariției cataractei. De asemenea, menţine sănătatea pielii şi previne apariţia ridurilor.

E 162 – „roşu de sfeclă”– este un colorant natural, care se extrage din sfeclă roşie. Substanţa se găseşte în produse precum sucuri, lichioruri, prăjituri și bomboane. Nu are beneficii, dar nu e nici nociv. Acest colorant este inofensiv pentru organismul uman, dar trebuie consumat cu prudență de copiii mici.

E 163 – antocianinele – sunt coloranți naturali, extrași din coaja strugurilor sau din varză roșie. Se găsesc în compoziţia produselor lactate, jeleurilor, dulciurilor, băuturilor răcoritoare şi supelor de legume. Ajută la prevenirea celulitei şi ridurilor, protejează sănătatea sistemului cardiovascular şi are proprietăți antiinflamatorii.

E 300 – vitamina C – este un aditiv cu proprietăţi antioxidante, care se găseşte în pâine, prăjituri, cereale pentru micul dejun, sucuri, suplimente alimentare. Vitamina C ajută organismul să ardă grăsimile, ajută la regenerarea țesutului, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, creşte absorbţia fierului din alimente şi stimulează sistemul imunitar.

E 306 – vitamina E – este un aditiv inofensiv, care este folosit în uleiuri ca să nu râncezească.

E 322 – lecitină – se găsește în ciocolată, iar prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că s-a demonstrat că îmbunătățește memoria şi menține creierul în priză. De asemenea, protejează celulele de acțiunea radicalilor liberi, scade nivelul de colesterol şi trigliceride din sânge, crește nivelul de HDL şi viteza cu care se desfășoară procesele metabolice şi previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului.

Tags: , , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes