PROF.DR. ION BRUCKNER DESPRE ÎNVĂȚĂMÂNTUL MEDICAL: ”Ar trebui ca cei care ajung să predea, să fie doctori, dar să aibă și abilități de cercetare”

Prof. univ.dr. Ion Bruckner, medic primar cardiologie și medicină internă, fost decan al Facultății de Medicină Generală a UMF Carol Davila, membru al Academiei de Științe Medicale, președinte al Societății Române de Medicină Internă, este invitatul, din acest week-end, al emisiunii Jurnal de Viață. Răspunzând întrebării ”Ce te face un bun medic?”, prof.univ.dr. Ion Bruckner a făcut o analiză asupra modului în care se face selecția studenților, dar și a cadrelor universitare.

”Profesia de medic este mai complicată pentru că cel care o practică trebuie să aibă nu doar un bagaj de cunoștințe, ci trebuie să aibă și o anumită calitate, un grad de empatie, înțelegere pentru omul bolnav, capacitate de cunoaștere a omului bolnav…Acesta ar trebui să fie rostul învățământului: să selecteze persoanele care au abilități și, apoi, să le formeze.” spune invitatul Jurnalului de Viață.

Cu o experiență de peste o jumătate de secol în domeniul medicinei românești, prof.dr. Ion Bruckner consideră că s-ar impune și o revizuire a modului în care sunt selectate cadrele universitare pentru facultățile de medicină.”Problema ține de un criteriu de selecție. Noi acum selectăm cadrele didactice, ceea ce mie nu mie se pare corect, strict pe activitatea științifică. Ca să intre cineva în învățământ trebuie să aibă titlul de doctor și am prelungit astfel doctoratul în învățământ. Bun, mai lungim formarea încă un număr de ani. Ar trebui ca cei care ajung să predea, să fie doctori, dar să aibă și abilități de cercetare. Or, asta nu se face când ai terminat facultatea, ci după ce ai căpătat ceva experiență.” spune prof.dr. Ion Bruckner.

O altă problemă este modul în care este structurată ierarhia didactică: ”Ierarhia didactică are numai patru trepte. Ierarhiile bine organizate-Armata, cea ecleziastică-au mult mai multe și asta face ca omul să aibă mereu un îndemn de a ajunge mai sus.”

În fine, un al treilea aspect deficitar este absența criteriului didactic în selecția cadrelor universitare. ”Criteriul didactic lipsește din selecție. Selecția se face pe criteriul activității științifice. E adevărat că o activitate didactică e greu de cuantificat, ca să o faci criteriu, dar se poate. ..Nu e obligatoriu ca un om care are un interes, o curiozitate, o capacitate de imaginație științifică, să aibă un talent didactic. Poate să nu știe să comunice ceea ce el cunoaște. Și atunci va fi un didact prost, chiar dacă e un excelent cercetător.” mai explică prof. univ. dr. Ion Bruckner.

Interviul integral poate fi urmărit la Medika TV, sâmbătă seara de la ora 21,00, dar și duminică de la ora 22,00.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes