Prof. dr. Dorel Săndesc: ”E alegerea oamenilor dacă vor să rămână acasă și să se salveze”. Care e alternativa dramatică și necosmetizată

Într-o intervenție la Medika Special, președintele Societății Române de ATI, prof. dr. Dorel Săndesc, a explicat că lupta cu COVID-19 este un război al întregului popor român, iar victoria depinde fundamental de modul în care românii vor lupta pe același front cu medicii. ”Ca în orice război, e un război al întregii țări, nu îl ducem doar noi, războinicii din linia întâi, ci tot poporul. Dacă poporul român va înțelege să respecte aceste măsuri de limitare a transmisiei, care totuși au fost luate mai devreme decât în alte țări, și aceasta este o șansă, atunci valul nu va fi unul de tip tsunami care să îngenuncheze sistemul sanitar, ci va fi unul mai ușor suportabil.”

Prof. dr. Săndesc a zugrăvit, în câteva cuvinte, și starea pacientului critic din ATI, o imagine care îi urmărește, în aceste zile, pe medicii de Anestezie-Terapie Intensivă: ”Suntem în război și continuăm să ne pregătim și esențial este ca acești cetățeni români, în afară de a sta acasă, să sprijine și linia frontului pentru că așa e normal când vrem să învingem împreună. Dacă nu, noi vom continua să ne facem treaba! Vreau să le spun românilor că depinde de ei dacă vor sta izolați sau intubați. Dar, mai bine izolat decât intubat, pus pe un aparat de respirație, cu catetere din gât până în inimă, cu sondă vezicală, cu altă sondă de plastic până în stomac, cu sânge, cu secreții, într-un pat de reanimare. E alegerea oamenilor! Indiferent ce vor face, noi vom răspunde. Suntem pe linia frontului, corpul medical este gata să răspundă și răspunde fiecare la locul lui!”

Societatea Română de ATI a făcut o statistică recentă care arată că România are funcționale 2653 paturi de Terapie Intensivă, dintre care doar jumătate dispun de venilatoare mecanice și alte echipamente necesare susținerii funcției respiratorii la pacienții în stare critică. Dotarea secțiilor ATI cu aparatură este o prioritate, în contextul crizei COVID-19, pentru a face față afluxului de pacienți în stare critică și pentru a evita situații precum cele din Italia sau SUA, unde unitățile de Terapie Intensivă sunt depășite.

Societatea Română de ATI a elaborat și un ghid de management pentru infecția cu COVID-19, în secțiile de ATI.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes