Producătorii de medicamente generice solicită mai multă transparență în calcularea taxei clawback

dragos-damianAsociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită mai multă transparență în procesul de calculare al taxei clawback, în contextul menținerii contribuției la un nivel foarte ridicat, nesustenabil în opinia producătorilor de medicamente generice.

„APMGR a solicitat conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să pună la dispoziția companiilor farmaceutice datele privind volumele de medicamente decontate (numărul de unități) folosite pentru stabilirea bazei de impozitare pe fiecare companie. Dacă raportarea CNAS către companii s-ar face pe baza numărului de unități decontate, acestea ar putea calcula cu mai multă acuratețe consumul de medicamente, în raport cu propriile vânzări, iar creșterea artificială a taxei clawback ar putea fi oprită”, a declarat Dragoș Damian, președinte APMGR.

Potrivit acestuia, solicitarea vine în contextul menținerii nivelului nejustificat de ridicat al taxei clawback din ultimul trimestru al anului trecut și în primul trimestru din 2014, care nu se reflectă în vânzările de medicamente înregistrate de companiile producătoare de medicamente generice.

„Nivelul de peste 20% al procentului „p” din calculul taxei clawback este împovărător pentru producătorii de medicamente generice, în condițiile în care bugetul de referință pentru calculul taxei clawback este la nivelul consumului de medicamente din anul 2011″, se arată într-un comunicat de presă al asociației remis miercuri AGERPRES.

APMGR semnalează că, deocamdată, nu s-au făcut suficiente demersuri pentru a corecta aceste inadvertențe între nivelul contribuției clawback raportat de CNAS și datele privind vânzările de medicamente deținute de companiile membre APMGR.

Totodată, APMGR susține necesitatea implementării unui calcul diferențiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, bazat pe introducerea unei proporții de maximum 65% în calculul procentului ‘p’ din formula clawback.

Propunerea are la bază sistemul actual de stabilire a prețului pentru medicamente generice (maxim 65% din prețul medicamentului inovator) și a fost deja agreată de CNAS și acceptată de Ministerul de Finanțe ca fiind neutră din punct de vedere bugetar.

„Sperăm că CNAS va răspunde pozitiv apelului nostru de transparentizare și va susține implementarea cât mai rapidă a calculului diferențiat al taxei clawback pentru a se evita falimentarea industriei farmaceutice cu capacități de producție locale și limitarea accesului pacienților la medicamente cu preț accesibil, în urma dispariției acestora de pe piață,” a mai declarat Damian.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea