Primul val al epidemiei Covid-19 în Europa a trecut, nu însă și în România. Alte 4 state, în aceeași situație

România, la fel ca Marea Britanie, Polonia, Suedia  și Bulgaria, nu a depășit perioada de vârf al epidemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut, potrivit News.ro, de directoarea agenţiei sanitare a Uniunii Europene, care contrazice astfel precizările Guvernului britanic. Recent, premierul britanic anunța că epidemia a intrat pe o pantă descendentă, după ce ar fi depășit perioada de vârf din această țară.

Directoarea Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor, Andrea Ammon, a declarat luni, într-o videoconferinţă cu eurodeputaţi, că Bulgaria continuă să înregistreze o creştere a contaminărilor. Însă Marea Britanie, Polonia, România şi Suedia nu au înregistrat ”nicio evoluţie semnificativă (a situaţiei lor) în ultimele două săptămâni”, a subliniat ea.

Potrivit ECDC – care asigură o supravghere saitară a celor 27 de state membre UE şi a Marii Britanii, Norvegiei, Liechtensteinului şi Islamdei -, toate celelalte ţări europene înregistrează de-acum o scădere a cazurilor.

Sâmbătă părea că primul val al transmiterii (noului coronavirus în Europa) a trecut de perioada de vârf”, a precizat Andrea Ammon.

Ți-ar putea plăcea

De interes