Primul medicament obținut cu ajutorul inteligenței artificiale intră în teste clinice pe oameni

Primul tratament pe care l-a generat inteligența artificială a fost introdus în faza a II-a studiilor clinice fiind deja administrat unui om.

Tratamentul poartă numele INS018_055 și a fost conceput pentru a combate fibroza pulmonară idiopatică, un tip de boală pulmonară cronică grav și greu de tratat. Această fază a studiului se întinde pe 12 săptămâni și presupune realizarea unor teste pe pacienți diagnosticați cu această boală.

„Se vor realiza teste privind eficacitatea și siguranța, medicamentul urmând să fie administrat pe cale orală. Procesul de obținere al medicamentului este nou chiar și pentru noi” susține Alex Zhavoronokov, președintele Insilico Medicine.

Obținerea unui medicament cu ajutorul inteligenței artificiale este un procedeu elaborat care implică patru etape. Ințial, oamenii de știință trebuie să identifice un mecanism biologic care produce boala. Apoi trebuie să fie creat un medicament pentru acea țintă. Urmează apoi pasul al treilea care înseamnă efectuarea unor studii pe animale, apoi pe oameni.

În modul tradițional, oamenii de știință apelează la literatura de specialitate și bazele de date pentru a găsi țintele potrivite pentru combaterea bolilor. În cazul de față, acest proces a fost scurtat cu ajutorul unui program de inteligență artificială denumit PandaOmics. „Modalitatea de lucru a fost simplă în sensul că cercetătorii noștri au furnizat caracteristicile specifice pe care le căutau, platformei Chemistry42 iar sistemul a generat o serie de molecule posibile, clasificate în funcție de probabilitatea lor de succes”, a declarat Zhavoronkov.

În prezent, pentru tratamentul fibrozei pulmonare se folosesc pirfenidona și nintedanib. Medicamentele au rolul de a încetini agravarea bolii, dar nu-i opresc evoluția. Mai mult acestea generează și efecte adverse neplăcute precum, pierderea în greutate, lipsa apetitului sau greața.

Categorii: Breaking Medika, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea