Primul cabinet de cardiologie pediatrică, deschis la INSMC. Echipamentele medicale au fost donate de Salvati Copiii

Organizația Salvați Copiii România a dotat Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din Capitală, cu aparate medicale performante, necesare diagnosticării problemelor cardiace la copii. Această donație a permis deschiderea primului cabinet de cardiologie pediatrică, din cadrul unității medicale.

Medicii din cadrul INSMC au primit din partea Salvați Copiii România un ecograf de ultimă generație, în valoare de 75.500 de euro, cu ajutorul căruia vor putea fi identificate malformațiile și problemele cardiace la copii.

Este primul aparat de acest fel, cu o valoare superioară de diagnostic, astfel încât tratamentul să poată fi instituit cât mai prompt. Anual, în România se nasc aproximativ 1.000 de copii cu malformații cardiace congenitale, pentru mulți copii fiind decisivă intervenția chirurgicală cât mai rapidă.” potrivit unui comunicat al Organizației Salvați Copiii România.

Începând cu anul 2010, Salvați Copiii a dotat peste 100 de spitale din România cu peste 1000 de echupamente medicale vitale. Aparatele au fost destinate secțiilor de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică – ginecologie.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes