Primele doze de vaccin antigripal, achiziționate de Ministerul Sănătății, au început deja să ajungă în țară. Este vorba despre o primă tranșă de 330.000 de doze, pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, iar restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie.
“Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reușit distribuția din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creșterii cantității de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcție de evoluția epidemiologică și cerere”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Potrivit MS, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
“Având în vedere situația epidemiologică, Ministerul Sănătății recomandă populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităților farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal. Mai mult, respectarea regulilor de igienă reprezintă o regulă esențială pentru prevenirea îmbolnăvirilor”, transmite Ministerul Sănătății.