Premierul promite că vor fi construite trei centre de mari arși

Premierul Florin Cîțu promite că vor fi construite trei centre de mari arși, la București, Timișoara și Târgu Mureș. Anunțul a fost făcut după ședința de guvern, în cadrul căreia Ministerul Sănătății a prezentat un raport privind îngrijirea marilor arşi în ţară.

„Am cerut un raport Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte capacitatea statului român de a îngriji marii arşi. În şedinţa de guvern de astăzi a fost prezentat acest raport de către Ministerul Sănătăţii. Un semn bun din raport: se vor construi trei centre de mari arşi la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. Finanţarea se va face prin programul cu Banca Mondială”, a explicat Florin Cîțu.

România nu are, în acest moment, niciun centru privind îngrijirea şi recuperarea pacienţilor cu arsuri severe, a declarat și secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer.

„În şedinţa de Guvern de astăzi, ministrul Sănătăţii a prezentat un raport privind situaţia actuală a îngrijirii pacienţilor cu arsuri în România, situaţie la şase ani de la accidentul de la Colectiv. Aproximativ 10.000 de pacienţi se prezintă anual la camerele de gardă pentru leziuni cu arsură, dintre aceştia 4.000 rămân internaţi pentru supraveghere de specialitate şi pentru tratament şi recuperare ulterioară.

Din numărul total de pacienţi care se prezintă în spitalele noastre 1.400 – 1.500 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu arsuri de gravitate medie sau severă. Este un număr foarte mare de pacienţi chiar şi pentru ţările care se confruntă cu conflicte armate. România trebuie să gestioneze această situaţie cu număr redus de paturi destinate pacienţilor cu arsuri severe”, a afirmat secretarul de stat, după şedinţa Executivului.

Oficialul a mai prezicat că, în prezent, pacienţii cu arsuri severe sunt trataţi în ţară în 24 de paturi, necesarul fiind de 70 de paturi.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea