Premieră medicală la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”: Operație de implant auditiv de trunchi cerebral

Medicii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie” din București au realizat, în premieră națională, o operație de implant auditiv de trunchi cerebral.

”Un copil de patru ani a fost supus unei operaţii efectuate în premieră de medicii din România. Pacientul a primit un implant auditiv de trunchi cerebral care îi va da şansa de a se bucura de sunete. (…) Copilul operat astăzi fusese diagnosticat cu aplazie cohleară bilaterală şi surditate neurosenzorială profundă bilaterală, fără posibilitate de reabilitare a funcţiei auditive prin implant cohlear. După operaţie, pentru pacient urmează perioada de recuperare, cu perspectiva unei vieţi din care sunetele vor face parte”, se arată într-un comunicat al spitalului.

Implantul auditiv de trunchi cerebral ocoleşte cohleea şi stimulează direct aria auditivă cerebrală. Operaţia de implant auditiv de trunchi cerebral se efectuează în cazul în care pacientul nu are nerv auditiv sau suferă de aplazie de cohlee, iar implantul cohlear cu inserţia unui electrod în cohlee nu poate fi utilizat. Implantul auditiv de trunchi cerebral stimulează direct aria cerebrală auditivă, transmiţând impulsurile electrice venite din procesorul de sunet.

Operaţia a fost efectuată cu succes de chirurgul ORL pediatric conf. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe, împreună cu dr. Sorin Târnoveanu, medic neurochirurg pediatric, în cadrul clincii de specialitate a Spitalului „M.S. Curie”. La operaţie a asistat prof. dr. Wolf-Peter Sollmann de la Staedtisches Klinikum Braunschweig GmbH, cel mai important specialist european din acest domeniu al neurochirurgiei.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes