Eveniment Sănătatea în România Știri

Premieră medicală în România. Un spital județean a cumpărat primul sistem automat de administrare a citostaticelor din țară

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc este primul spital din România care a achiziționat și va pune în funcțiune un sistem automat de administrare a citostaticelor.

“Sistemul automat de administrare a citostaticelor este un sistem de injectomate şi infuzomate integrate într-o staţie şi monitorizate dintr-o cameră centrală. Acest sistem oferă siguranţă în administrarea tratamentului de citostatice, va fi montat la fiecare pat al secţiei şi este şi mobil, poate fi transportat împreună cu pacientul, dacă este nevoie. Înseamnă dotare la standarde europene şi prin implementarea acestui sistem Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc devine spital de referinţă, fiind primul în ţară unde se va folosi un sistem atât de complex
“, a declarat reprezentantul firmei de la care a fost cumpărat sistemul, citat într-un  comunicat de presă al Spitalului Județean din Harghita.

Potrivit medicilor care vor folosi aparatura, tratamentul oncologic administrat cu ajutorul sistemului achiziționat de spital va fi mult mai sigur și eficient.

Eficienţa tratamentului este asigurată de standarde europene, pentru asigurarea unui confort relativ al pacienţilor s-au făcut paşi înainte, iar pentru siguranţa administrării tratamentului acest nou sistem este foarte important. Ca spital aspirant la categoria a doua, implementăm un sistem de nivel european, sistem care va garanta dozarea şi administrarea sigură şi precisă a citostaticelor, procesul administrării tratamentului devenind mai controlabil, mai eficient şi mai precis”, a spus dr. Holló Gergely, medicul şef al Secţiei de oncologie a Spitalului Județean Mirecurea Ciuc, potrivit comunicatului.