PREMIERĂ LA CLUJ: Spitalul Județean a lansat o aplicație de mobil pentru consultații prin telemedicină

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat lansarea unei aplicații de mobil, prin care pacienții să poată accesa consultații medicale prin intermediul unei platforme de telemedicină.

Aplicația ClujMedicApp este disponibilă momentan pentru telefoanele Android, dar reprezentanții unității sanitare spun că va fi disponibilă în curând și versiunea pentru iOS.

Procesul presupune instalarea unei aplicații pe telefon, crearea unui cont și înregistrarea acestuia în platforma pusă la dispoziție de spital. Utilizatorul aplicației are posibilitatea de a încărca manual din aplicație datele sale biometrice (puls, glicemie, tensiune, greutate, nivelul oxigenului din sânge). La momentul apelului, operatorul care răspunde – un medic de urgență – va avea acces la datele biometrice introduse de pacient”, transmit reprezentanții spitalului din Cluj.

Aceasta va putea fi folosită începând cu data de 17 iunie, când operatorii din UPU vor răspunde în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, între orele 10-12.

Scopul platformei este de a oferi, în contextul COVID-19, un confort sporit pacienților, care pot beneficia de sfaturi medicale profesioniste, fără a fi nevoiți să se deplaseze la spital”,  mai transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Aplicația a fost dezvoltată în cadrul unui parteneriat derulat de unitatea medicală cu o companie olandeză, care parte a unui proiect amplu de telemedicină pilotat de spital încă din 2019.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes