PREGĂTIRI PENTRU VACCINAREA ÎN CABINETELE MEDICILOR DE FAMILIE. Se suplimentează stocurile de adrenalină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, în ședința de vineri, suplimentarea dispozitivelor cu adrenalină existente în centrele de vaccinare. Este vorba despre dispozitive de tip stilou preumplute cu adrenalină, pe care personalul medical instruit le poate folosi atunci când, în urma vaccinării, apar reacții alergice cu risc de declanșare a unui șoc anafilactic.

Suplimentarea s-a făcut ca urmare a solicitării transmise de președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, odată cu extinderea campaniei de vaccinare la nivelul cabinetelor medicilor de familie. În argumentarea deciziei se mai arată că persistă un ”număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și cu apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar”.

Pentru suplimentarea acestor stocuri, sumele vor fi alocate Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes