Povești de la vaccinare. Despre cum s-au vaccinat în România 3 vietnamezi care nu știau nici română, nici engleză

Pagina oficială de Facebook a Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19, RO Vaccinare, a publicat o poveste savuroasă despre vaccinarea a trei cetățeni vietnamezi, care muncesc legal în România. Cei trei aveau prima doză făcută la o acțiune de tip maraton de vaccinare, unde beneficiaseră și de translator, iar pentru rapel au nimerit la un Drive-Thru, fără mașină, fără translator și fără să știe boabă de română sau de engleză. Într-un final, însă, muncitorii vietnamezi au reușit să se înțeleagă cu personalul vaccinator și au făcut și rapelul.

Povestea savuroasă a fost scrisă de Florin Moroșanu, voluntar la centrul de vaccinare Drive-Thru Cluj-Napoca și publicată ca atare de RO Vaccinare. Iată, mai jos, relatarea voluntarului:

”Luni, vin la vaccinare 3 vietnamezi cu permis de muncă.

Dialog :

Noi : Bună ziua, vorbiți limba română sau engleză?

Ei: yes!

Noi: first dose here?

Ei: yes!

Noi: your id, please!

Ei: yes!

Ne dăm seama că la orice întrebare răspunsul va fi yes!

Urmează un moment de joc mim, acela în care arătăm portmoneul, acte, dăm din mâini etc.

Moment de bucurie cu mai multe yes, yes, yes!

Primim cartea de rezidență și dovada primei vaccinări.

Citim pe dovada de vaccinare că aceasta a fost făcută la BT Arena la maraton și nu la noi. Bun, nu contează, se poate face vaccinarea și la noi fără probleme.

Colegul meu Bebe, om priceput la toate, scoate telefonul și începe comunicarea prin Google Translate: română-vietnameză. Se clarifică toate detaliile. Parca era un campionat de joc online, multiplayer. Noi întrebam Google, ei întreabă Google. Fiecare nouă propoziție clarificată e primită cu multe yes. La prima doză au venit însoțiți de un reprezentant al firmei care vorbește și română și vietnameză. Totul a decurs perfect atunci.

Acum, adică luni, au mers la BT Arena și… maratonul se terminase. Au fost îndrumați la noi. Când verificările medicale și de identitate au fost făcute, îi rugăm să urce în mașină, că e Drive-Thru și regulamentul zice că musai motorizat.

Ne zice Google translate că nu au mașină, că au venit pe jos. Le explicăm situația. Totul se termină amical cu multe yes, yes.

A doua zi, de dimineață, vin prietenii noștri noi cu mașina și șeful lor. Au fost foarte fericiți. Am înțeles de la ei că în țara lor, să își facă vaccinul, ar fi fost foarte greu, spre imposibil. Totul se termină cu multe zâmbete și evident… YES, YES.

Scăderea numărului de persoane infectate este un lucru extraordinar însă e nevoie să păstrăm dorința de vaccinare și să fim la fel de responsabili ca și până acum. Nu am scăpat de pericolul pandemiei deși viața reintră în ritmul ei obișnuit.

Vaccinarea merge binișor la Drive-Thru comparativ cu tendința națională. Scade numărul persoanelor noi, comparativ cu acum o lună, de la 700 la aproximativ 500, însă vorba lui Sun Tzu – Nu-ți fie teamă să înaintezi mai încet, teme-te când te-ai oprit”.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea