Poștași, omuleți albi, vor livra pensiile suspecților de coronavirus

Poșta Română revine după anunțul conform căruia va sista distribuirea pensiilor către persoanele suspecte sau infectate cu coronavirus. Poştaşii vor merge totuși și la aceste persoane, însă vor purta echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie atunci când vor suna la ușa destinatarilor.

Reprezentanții Poștei Române anunțau la mijlocul săptămânii că atâta vreme cât vor sta la domiciliu sau în centrele de carantină, persoanele suspecte de coronavirus nu își vor primi pensiile si nici alocațiile copiilor. Ulterior, au revenit spunând că decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poştale în care se află persoane în carantină sau autoizolare, a fost una cu cu aplicabilitate limitată, până la momentul la care poștașii urmau să fie instruiți despre modalitatea de lucru atunci când trebuie să sune la ușa unui suspect de coronavirus.

Pentru ca suspecții de coronavirus să-și primească pe perioada izolării pensiile prin poștă sau alocațiile copiilor, poștașii trebuie să colaboreze cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, acestea urmând să transmită periodic lista cu cei care se află în situaţiile de izolare sau carantinare instituționalizată.

Poștașii vor purta măști, mănuși și ochelari de protecție, pentru a fi protejați, Ministerul Sănătății transmițând că nu există risc de contaminare, atât timp cât distribuirea prestaţiilor sociale către persoanele aflate în autoizolare se realizează cu echipament adecvat.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes