Începând de astăzi a devenit operațională platforma informatică ce permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Pentru moment, se pot planifica la vaccinare doar persoanele care vor fi imunizate în prima etapă a campaniei de vaccinare, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social. Accesul în aplicație va fi activat ulterior și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale și grupa a III-a – populația generală).
“Planificarea electronică prin intermediul platformei eficientizează procesul de vaccinare, distribuția dozelor de vaccinare și evită supraaglomerarea din centrele de vaccinare. Platforma informatică vine în sprijinul tuturor celor care vor să se programeze pentru vaccin, inclusiv populația generală din etapa a 3-a. Pașii de înscriere sunt ușor de parcurs. Din platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, https://vaccinare-covid.gov.ro/, se accesează meniul PROGRAMEAZĂ-TE sau se accesează direct link-ul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/. Persoanele care se planifică la vaccinare își creează un cont pe baza datelor de identificare și a numărului de telefon. În contul creat, cetățenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare și rapelul (cea de-a doua doză). De asemenea, în momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată. Ulterior, la prezentarea în centrul de vaccinare a persoanei programate, validarea programării se realizează în zona de triaj prin scanarea codului QR de pe documentul generat de platformă sau pe baza cărții de identitate”, se arată într-un comunicat al Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Iată, mai jos, categoriile de personal din domeniul sănătății și social care se pot programe, de azi, online, pentru vaccinare:
– personalul din spitale și unități ambulatorii, respectiv personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii;
– personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
– personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
– personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
– personalul din serviciile stomatologice;
– medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
– paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
– personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
– personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
– personalul din serviciile de sănătate publică și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică;
– personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
– personalul din centrele de dializă și transfuzii;
– personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.