Autoritățile anunță astăzi că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.765 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2, dintre care 204 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Tot azi, INSP raportează 523 decese (260 bărbați și 263 femei).
“Dintre cele 523 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 192 la categoria de vârstă 70-79 ani și 152 la categoria de vârstă peste 80 ani.
481 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 12 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău și Suceava, în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 511 decese.
Din totalul de 523 pacienți decedați, 469 erau nevaccinați și 54 vaccinați. Cei 54 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 53 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități”, se arată în comunicatul de azi al Grupului de Comunicare Strategică.
Numărul bolnmavilor din spitale a ajuns la 20.637 de persoane, din care 1.867 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 479 sunt minori, 436 fiind internați în secții și 43 la ATI.
În ultimele 24 de ore s-au făcut 25.350 de teste RT-PCR (13.268 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.082 la cerere) și 53.356 de teste rapide antigenice.
149.377 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.917 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.797 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 95 de persoane.