PESTE 400 DE CAZURI DE COVID-19 ȘI 23 DE MORȚI, RAPORTATE SÂMBĂTĂ. 223 de bolnavi, în stare critică, la ATI

Alte 416 cazuri de coronavirus au fost raportate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică. România ajunge, astfel, la 28.582 de bolnavi. Bilanțul deceselor urcă la 1731 după ce sâmbătă au fost raportate alte 23 de persoane care au murit, din cauza coronavirusului și a altor boli de care sufereau.

”Până astăzi, 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate, dintre care 19.854 de pacienţi vindecaţi şi 1.007 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.731 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbaţi şi 11 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Bucureşti, Suceava şi Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire”, conform raportului transmis sâmbătă.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 223 de pacienţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 759.037 de teste.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 4.995 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franţa, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 72 au fost declaraţi vindecaţi: 50 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea