Persoanele vaccinate cu Moderna ar putea face, din toamnă, și o a treia doză

O a treia doză, suplimentară, a vaccinului anti-COVID ar putea fi disponibilă din toamnă pentru persoanele care au făcut primele două doze ale vaccinului Moderna, anunță reprezentanții companiei farmaceutice americane, citați de CNBC, potrivit news.ro

Doresc să mă asigur că vor fi disponibile doze suplimentare de vaccin, în toamnă, pentru a proteja oamenii în viitorul sezon de toamnă-iarnă în SUA”, a declarat Stephane Bancel, directorul general Moderna.

Testele pentru utilizarea unei a treia doze au început luna trecută, scopul fiind acela de creștere a protecției imunitare în fața noilor mutații ale coronavirusului care au apărut.

Moderna a anunțat, zilele trecute, că vaccinul actual are o eficacitate de peste 90% la şase luni după administrarea celei de-a doua doze. Acesta a dovedit o eficacitate de peste 95% împotriva formelor grave de boală în același interval de timp.

Vaccinul Moderna este unul dintre cele trei seruri aprobate în Uniunea Europeană care sunt folosite și în România. Potrivit https://vaccinare-covid.gov.ro/, aproape 310.000 de persoane din țara noastră au fost vaccinate până acum cu serul Moderna.

,

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes