PERICOL MAJOR în Capitală! Au fost identificate zeci de zone invadate de ambrozie

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, care derulează în această perioadă o serie de acţiuni de control pentru depistarea terenurilor infestate cu ambrozie, a descoperit până acum 54 de zone unde crește planta puternic alergenică. Dintre acestea, 13 zone, din sectoarele 1, 3 și 5, se află pe domeniul public. Primăriile celor trei sectoare au fost notificate de Poliția Locală să ia măsuri pentru eradicarea ambroziei.

Lucrurile sunt ceva mai complicate în ceea ce privește celelalte 41 de terenuri pe care s-a identificat ambrozia, pentru că sunt private, iar identificarea proprietarilor poate fi de durată.

Proprietarii care nu iau măsuri pentru eradicarea ambroziei riscă amenzi uriașe, între 1.000-5.000 lei în cazul  persoanelor fizice și între 10.000 şi 20.000 lei în cazul persoanelor juridice.

Reamintim faptul că în anul 2019, Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat modificarea legislației în vigoare – Legea nr. 62/2018, astfel încât Primăria Capitalei să dețină atribuții de control în acest domeniu și să poată aplica amenzi. De asemenea, ținând cont de efectele extrem de nocive asupra populației, Primarul Capitalei a solicitat și creșterea cuantumului amenzilor.

Datorită acestor demersuri, începând cu data de 18 iulie, prin Legea de modificare nr. 129/2020, Primăria Capitalei și Poliția Locală a Municipiului București au primit atribuții în acest sens și astfel controalele au fost demarate în perioada imediat următoare, astfel încât această buruiană să poată fi eradicată în cel mai scurt timp.

Și cuantumul sancțiunilor a fost mărit, acesta fiind inițial de 750 – 5.000 lei (persoane fizice) și 5.000 – 20.000 lei (persoane juridice)”, transmite Poliția Locală a Municipiului București într-un comunicat de presă.

Polenul de ambrozie este unul dintre cei mai puternici alergeni.

Oamenii de știință spun că impactul pe care îl are această buruiană asupra sănătății umane ar putea fi „grav subestimat”. Alergiile cauzate de ambrozie afectează aproximativ 13,5 milioane de oameni numai în Europa, potrivit unui studiu recent.

Polenul acestei plante invazive determină o serie de simptome, de la strănut până la mâncărimi. De asemenea, agravează afecțiuni precum astmul și eczemele.

În cazul alergiei, singurul tratament este desensibilizarea.

Ce presupune desensibilizarea, în ce constă și unde poate fi făcută puteți găsi AICI.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes