PCR-ul (pile, cunoștințe, relații), de bază pentru bolnavii de cancer din țară care vor să ajungă la Institutul Oncologic din Capitală! Dezvăluiri cutremurătoare făcute de managerul Institutului (video)

Diagnosticul de cancer este una dintre cele mai crunte lovituri pe care le poate primi un om. Să afle să are cancer îi răstoarnă viața, iar pe lângă suferința fizică, intervine cea psihică. Adevărata luptă a pacientului oncologic nu începe însă abia în momentul în care își pun speranțele în cei mai buni specialiști.

Din păcate, unele categorii de pacienți sunt condamnate din start. Este vorba în principal de oamenii de la țară, care de multe ori nici măcar nu ajung să fie consultați se un medic oncolog. Iar pacienții din provincie cu greu pot ajunge să-i vadă un specialist din București.

Pe fondul crizei de medici oncologi din țară, de multe ori oamenii apelează la ajutorul cunoștințelor pentru a putea ajunge să fie văzuți de un specialist de la Institut. A recunoscut acest lucru chiar managerului Institutului Oncologic București, dr. Lidia Kajanto, care a mărturisit aseară, în direct la Medika TV, că nu o dată s-a întâmplat să fie sunată personal de cunoștințe din țară pentru a fi ajutate.

Se ajunge în această situație pentru că, pe de o parte, există județe în care nu este decât un medic oncolog sau chiar medicii cu această specialitate lipsesc cu desăvârșire, ceea ce îi determină pe oameni să caute soluții alternative, iar pe de altă parte pentru că bugetul Institutului Oncologic este extrem de mic în raport cu numărul mare de pacienți.

Iată declarațiile managerului Institutului Oncologic București, în exclusivitate la Medika TV.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes