Pastilele de iodură de potasiu, distribuite prin farmacii. Este nevoie de rețetă de la medicul de familie pentru eliberarea medicamentului

Ministerul Sănătății a emisu un ordin privind modalitatea de distribuire a iodurii de potasiu. Potrivit documentului oficial, medicamentul se distribuie doar prin intermediul farmaciilor comunitare, în baza unor rețete eliberate de mediul de familie.

Direcțiile de Sănătate Publică din fiecare județ au la dispoziție 7 zile pentru a transfera stocurile de pastile de iodură de potasiu către farmaciile comunitare.

Cetățenii vor beneficia de acest medicament în mod gratuit, însă au nevoie de o rețetă eliberată de medicul de familie pentru a-l putea lua de la farmacie. „Pentru a intra în posesia iodurii de potasiu 65 mg, cetățenii se vor adresa medicului de familie, care trebuie să le elibereze prescripția medicală. În baza acesteia, farmaciile vor furniza comprimatele de iodură de potasiu 65 mg care le revin” se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Autoritățiel medicale avertizează că iodura de potasiu nu se administrează decît în cazul unui incident nuclear. „Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică. Se va administra numai doza recomandată pentru fiecare categorie de vârstă”, transmite Ministerul Sănătății.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea