Parlamentarii PSD vin în sprijinul organizațiilor non-profit din domeniul medical. Entitățile vor fi scutite de plata TVA dacă dezvoltă proiecte de dezvoltare a infrastructurii medicale

Senatul României a adoptat recent o inițiativă a parlamentarilor PSD cu privire la susținerea organizațiilor non-profit din domeniul medical. Potrivit inițiativei parlamentarilor PSD, organizațiil non-profit care realizează proiecte care ajută la dezvoltarea sistemului medical sunt scutite de la plata TVA.

Potrivit actului normativ adoptat de Senat, respectiv Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 – Codul Fiscal, se introduce un nou articol, cu următorul cuprins: „Scutiri pentru organizaţiile nonprofit. Sunt scutite de taxă achiziţiile efectuate de organizaţiile nonprofit în vederea construirii/reabilitării/modemizării de unităţi spitaliceşti şi a dotării acestora cu aparatură şi echipamente de specialitate, materiale şi consumabile de uz sanitar” a explicat deputatul PSD, Georgeta – Carmen Holban.

Potrivit aceluiași act normativ, „organizaţiile non-profit au dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă sumele returnate sunt utilizate exclusiv pentru finanţarea de activităţi de construire/reabilitare/modemizare de unităţi spitaliceşti şi de dotare a acestora cu aparatură şi echipamente de specialitate, materiale şi consumabile de uz sanitar.”

Deputatul PSD consideră faptul că această inițiativă va ajuta la dezvoltarea de proiecte de către organizațiile non-profit. „Prin această măsură, sunt sigură că tot mai multe organizaţii nonprofit vor dori să se implice în desfăşurarea unor astfel de activităţi indispensabile la nivelul comunităţilor. Voi susţine şi vota această iniţiativa legislativă, cu implicaţii sociale benefice şi fără un impact bugetar, în momentul intrării în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional” a adăugat Georgeta – Carmen Holban, parlamentar PSD.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes