Al doilea cel mai mare oraș din Australia, Melbourne, se închide pentru o lună și jumătate, din cauza numărului mare de infecții cu SARS-CoV 2 înregistrat în ultima vreme. Autoritățile se tem că că acesta ar putea fi începutul celui de-al doilea val al pandemiei, așa că au impus restricții.
Potrivit Bloomberg, izolarea începe de miercuri, 8 iulie. Asta înseamnă că locuitorii din Melbourne trebuie să stea acasă şi să-și părăsească locuința doar pentru a merge la muncă, pentru servicii esențiale, tratamente medicale sau la școală. Practic, e o revenire la la restricțiile ridicate în urmă cu câteva săptămâni.
Melbourne, capitala statului Victoria, cu o populație de sub 5 milioane de locuitori, a închis 12 zone după ce a înregistrat 127 de cazuri peste noapte, cea mai mare creștere zilnică de la începutul pandemiei. În week-end, autoritățile victoriene au luat cele mai dure măsuri de control până în prezent în Australia, împiedicând 3.000 de locuitori din nouă turnuri de locuințe publice să părăsească apartamentele.
Virusul s-a răspândit și în localitățile învecinate, ajungându-se la un nivel de transmitere comunitară nemaiîntâlnit în Australia.