Situație disperată în spitalele din România, unde medicii fac eforturi imense pentru a ține sub control pandemia. Marea problemă o reprezintă numărul mare de pacienți prin comparație cu cel al paturilor disponibile în saloane.
La Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, medicii fac față cu greu numărului mare de pacienți bolnavi de COVID-19 pe care trebuie să-i trateze sau să-i transfere către alte unități medicale.
„Noi avem datoria să ne pregătim pentru ce este mai rău. Din punct de vedere al pre-spitalului, în momentul de față transportăm pentru spitale sau între spitale pentru evaluare circa 200 de pacienți în 24 de ore. Asta pe lângă cei 200 de pacienți asimptomatici care necesită recoltare de teste la domiciliu. Volumul este foarte mare. În fiecare zi elicopterele noastre și ambulanțele noastre transportă zilnic câte 4 – 5 bolnavi. În fiecare zi la noi în spital, în salonul izolator se pozitivează între 5 și 7 bolnavi. Izolatoare în care se află oameni care nu veniseră pentru că erau suspecți, veniseră pentru altă patologie”, a explicat situația dr. Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca din București, în direct, la Medika TV.
Mai mult, specialiștii de la Spitalul Floreasca atrag atenția și cu privire la numărul mare de persoane infectate cu noul coronavirus pe care le depistează în fiecare zi în urma testelor pe care le realizează la Unitatea de Primiri Urgențe. „Am în camera de gardă în momentul acesta în fiecare zi 20 de persoane suspecte, din care 5 se confirmă că sunt pozitive. Unii dintre ei intubați și ventilați mecanic”, a mai spus dr. Bogdan Oprița.
Din cauza numărului mare de bolnavi, medicii de la Spitalul Floreasca sunt nevoiți să transfere pacienții către alte unități medicale din țară, aflate chiar la sute de kilometri distanță de Capitală. Transferurile însă se efectuează destul de greu. „ Aștept și până la 48 de ore ca să-i transfer la Caracal, la Medgidia, la Bârlad, la Buzău”, a mai declarat dr. Bogdan Oprița, la Medika TV.
De altfel, specialiștii se așteaptă ca din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, secțiile din spitale, în afara celor de la ATI, să rămână fără locuri libere. Mai mult amănunte despre acest subiect puteți citi AICI.